Hello, Asia,nice to meet you!
Recunosc ca am avut emotii cand am pus prima data piciorul pe pamantul Asiei. Am avut strania senzatie ca mi se intampla ceva special, ca mi se deschide o lume noua, total diferita de cea pe care o stiam pana acum. Si nu m-am inselat deloc.Dimpotriva, timpul mi-a demonstrat ca in inima mea s-a cuibarit o dragoste vesnica!
Malayesia mi-a suras prietenos, inca din avion, cand m-a vrajit cu verdele ei imbietor si apele ce conturau un peisaj mirific.Monarhie constitutional federala, adica o alaturare de 13 state si 3 teritorii federale.adunate sub diriguirea unui rege, o tara multi-etnica si multi-culturala cu peste 30 de milioane de locuitori, declarata stat independent in 1957, Malayesia este a 3-a tara ca economie din Asia de sud si cam a 29-a in economia lumii. Aveam mai tarziu sa aflu ca este un stat cu adevarat dezvoltat, dar si contradictoriu.
Marea metropola Kuala Lumpur,una dintre principalele porti ale Asiei, ne-a intampinat in miezul zilei cu un soare stralucitor, cu o caldura de 32 de grade si o umiditate pe masura. Formalitatile de intrare in tara prin aeroportul international KLIA s-au desfasurat rapid, fara prea multa bataie de cap si fara gramezi de lume. Dupa completarea unui formular simplu si fara a plati nimic, am primit viza de intrare in 10 minute. Am plecat apoi spre peronul trenului KLIA Express, care ne-a dus rapid, curat si elegant spre centrul orasului, pentru suma de 30 RM, adica ringgit malayesian, a carui paritate noi am socotit-o cam 1 la 1 cu leul nostru, desi nu era tocmai exact, dar asa aveam o orientare mai rapida.Dar cine mai sta acum sa faca socoteli exacte? Etapa calculelor s-a incheiat de mult!
De cum am coborat din tren, ne-au invaluit mirosuri, culori, zgomote si miscari necunoscute. Parca intregul meu univers brownian s-a resetat intr-o clipa! Desi statia de tren era moderna si climatizata, iesirea abrupta in strada ne-a lasat prada catorva momente in care am parcurs stari variind de la panica, dezorientare,mirare, nedumerire , pana la frica si capitulare.Am strans ochii tare, tare, gandindu-ma intr-o fractiune de secunda ca acesta este un moment de”acum ori niciodata” si intrebandu-ma “cine sunt eu, de fapt?”Am deschis apoi ochii si bucuria de a fi in acel loc mi-a invadat instantaneu sufletul, dandu-mi certitudinea ca sunt, cu adevarat, un cetatean al planetei! Mi se deschidea cunoasterii o lume minunata, despre a carei dimensiuni spirituale, culturale, religioase, economice, entice si gastronomice habar nu aveam!
Din statia supermoderna si criogenata aproape, am coborat direct in bazarul Mica Indie, Masjid Jamek Bazar. Nauciti de bucatile de carne ce sfaraiau pe gratare, de toate carpele Pamantului insirate care pe tarabe, care pe jos, care pe sus, de zdranganelele stralucitoare, de bananele coapte si dulciurile cu mirosuri imbietoare, de sucurile colorate in recipienti uriasi de sticla, evident ca nu am mai urmarit indicatoarele spre hotel si ne-am trezit dupa vreo doua ore de hoinareala cu umerii amortiti de la rucsaci si in postura de a nu avea habar pe unde mai suntem. Dupa ce, in sfarsit, am inchis gurile incremenite, inca de la marea debarcare, in pozitia de deschis, am organizat un mic brainstorming, recapituland informatiile despre locatia hotelului, hotarand ca e musai sa il gasim, nu inainte insa de a schimba niste bani in moneda lor, pt ca , deh, altfel stai de vorba cand ai un ban in buzunar, nu?
Dupa cateva minute de orientare in teren. Am descoperit si hotelul. Star Point Hotel era o cladire draguta de 8 etaje, nu prea mare, ingrijita si prietenos flancata de cateva mininarketuri de cartier si de o multime de dughene si magazinute ce miroseau de departe a vanatoare de chilipiruri pana tarziu in noapte. Stasnic, mi-am zis, frecandu-mi mainile deja de bucurie!
Cu o consideratie exagerata, un portar mustacios cu turban si uniforma alba cu fireturi, mirosind de la o posta a indian, s-a repezit sa ne deschida usa hotelului si sa ne ia bagajele, simtind déjà ca il gadila ceva in palma. Numai ca fata i-a cazut imediat dupa ce, la o privire mai atenta, a constatat ca in ceea ce ne priveste, ce-i in gusa e si in capusa, pardon, in rucsac si ca nu ne urmeaza nici un valizoi aducator de bacsis. Intai a fost asa de trist ca m-am gandit ca va plange , apoi si-a compus o fata severa si dojenitoare…aha, deci din astia imi sunteti!!! I-am adresat totusi cel mai stralucitor zambet al meu din dotare,cu desueta promitatoare privire de”stai putin, nu ne-am zis chiar totul!”si s-a mai inseninat putin, conducandu-ma galant spre receptie, unde in cateva minute eram fericitii posesori ai cartelei de la camera.Dupa un hol modest, dar foarte curat, cu personal politicos si bun vorbitor de engleza, am avut placuta surpriza a unei camera imaculate, cu o marime pe care nu o mai vazusem de pe la all inclusivurile vecinilor bulgari si a unei bai placut mirositoare, pe care am invadat-o imediat!
Refresati si usurati ca cea mai grea etapa a calatoriei s-a finalizat cu bine, am plecat in recunoastere serioasa pe langa barlog.Am constat ca ne aflam intr-un loc foarte placut si safe,daca era sa ne luam dupa faptul ca la doi pasi de noi era o sectie de politie, pe unde misunau o multime de vajnici aparatori ai legii, mustaciosi si tantosi in uniformele lor. Eram chiar protejati si de divinitate, intrucat la doi pasi era o ditamai moscheia, plina de lume, binecuvantati de o zona cu multa mancare stradala, care arata apetisant si inconjurati de o multime de oameni care isi vedeau de treburile lor, zambindu-ne destul de prietenos.Nu stiam prea multe despre bucatatia locala si nici nu am cercetat prea mult conditiile de igiena de pe acolo, dintr-o intelepciune dobandita in Maroc, unde daca era sa te uiti cum se gatea sau cum se spalau farfuriile in piata Jma El Fna, am fi fost morti de foame.Asa ca am atacat fara ezitare un peste copt in frunza de banana, insotit de un orez delicios si niste sosuri dementiale, urmate de niste fructe si niste sucuri colorate si reci. Minunate gusturi…nu la fel de minunate mirosuri, intrucat mirosul de curry nu e chiar preferatul nostru, dar asta e, nu avem ce face! Am luat-o apoi usor la pas, tinandu-ne de mana, localizand statia de metrou, luandu-ne puncte de reper, scotocind lejer prin cateva locuri, stabilind planul de bataie pt maine dimineata si gandindu-ne ce fericiti suntem ca la 50 de ani am avut posibilitatea de a fi in acel loc minunat si interesant.
Destabilizati de fusul orar si doborati de oboseala, noapte fiind dejà, ne-am intors la hotel si ne-am prabusit intr-un somn adanc. Si maine e o zi, nu-i asa??

vedere de pe terasa hotelului

terasa hotelului

Moscheea de langa noi

moscheea de langa noi

desertul