Arunc o ureche spre radio: prietenul Guran  zice de ziua Europei si ne intreaba daca ne simtim europeni azi . Zambesc in sinea mea, glumet baiat, cateodata! Ma intorc la  treaba ce o faceam pana a da drumul la radio…golesc cosuletul pe care l-am avut de dimineata la cimitir.

Ca in fiecare an, la o saptamana de la Paste, este sarbatoarea blajinilor. Tot omul cu dor de cei plecati in lumea umbrelor,inroseste niste oua si pastreaza niste cozonac , ducandu-le la cimitir, sa guste poate si ei, cei pe care ii purtam cu noi in suflet.

oua-rosii-de-inaltare

 

Ajung in cimitirul nostru, nu cel fitos din oras, ci ala mai pentru lumea saraca, dar unde, alaturi de cei dragi mie, sunt toti vecinii de pe strada copilariei mele, toate babele din cartierul unde mergeam cu uratul pana imi degerau picioarele ca sa adun bani pentru bicicleta si toate tatele care vindeau verdeturi pe piata cand bunica mea ma invata arta tocmitului la sange pentru vreo dorita buruiana! Asa ca in amaratul asta de cimitir  eu ma simt foarte bine, dandu-le binete tuturor celor tacuti. Lume peste lume, e o zi frumoasa, tocmai buna de venit in vizita la ei.

Las masina mai departe de ingusta straduta de acces in cimitir, plina de oameni.Nu apuc sa fac cativa pasi,eu si cele cateva babute pe care le-am luat cu mine, bucuroase nevoie mare ca nu a trebuit sa vina pe jos, ca deja incasez o injuratura dintr-un taxi:Da-te, fa, nu vezi ca ne grabim? Ma dau mai intr-o parte, incercand sa le protejez pe babutele mele. Nu dureaza mult, si din spate duduie niste manele din boxele de firma ce se potrivesc cu cele patru cercuri de pe botul masinii. Astia sunt mai delicati, doar ce ne claxoneaza frenetic. Pe noi si pe cele cateva sute ce mergeam pe acolo.

Ajunsi in fata portii cimitirului, cu cosuletele  noastre  modeste, trebuie sa mai asteptam pana a intra. Neputincioase, privim marea debarcare a unei familii usor colorate altfel decat noi, alaturi de traiste uriase, platouri aburinde si fuste fosnitoare, clinchete de bratari si veselie maxima. Asistati discret de gardianul public. Sa nu li se intample ceva, cu toate bijuteriile alea pe ei!

780e9f8b-pastele-blajinilor-7 republika news
Paranghelie…

Dupa inca vreo doua claxoane si inca vreo doua vorbe nu prea religioase, intram in cimitir. Pe aleea principala, tronau masinile  popilor si a celor mai instariti. Ne strecuram printre ele, si ajungem  la morminte. Lumea vesela prin prejur, drept sa zic. Nici nu apucam sa intindem pe masuta ce avem de intins si sa facem o strategie pentru milogire dupa un preot, ca suntem asaltati de hoardele tuciurii, mici si mari.Am hotarat imediat ca rolul de doamna ce mi l-am propus de acasa nu se potriveste acolo  si am redevenit fata de cartier, imprastiind imediat atacatorii. Mi-am amintit de vremurile in care bunica ma lua cu ea in aceasta zi si ma mustruluia daca ridicam privirea spre vreun cosulet cu oua  mai stralucitoare. „Lasa pomana sa vina la tine, nu te duce tu dupa ea, ca e pacat Si ce primesti, sa manaci tot, ca lumea e saraca si e pacat sa arunci cand poate manca altul.” Asa zicea  si eu o ascultam, mirata de cate lucruri stia ea.

Cat am asteptat,m-am uitat prin prejur…Morminte modeste, asupra carora erau aplecate babute asezand  de zor cateva bucatele de cozonac, lacrimand nostalgic.Morminte din marmura , inaltandu-se semet,impodobite cu zeci de candele rosii,inconjurate de suite colorate si mese intinse.Printre morminte, aceleasi suite, dar din caste inferioare probabil, facand tururi si punand in pungi pregatite strategic, tot ce se putea aduna. Si nu stiu cum se face ca parca si popii erau atrasi mai intai de hoardele galacioase ! Sau poate ca e doar o nebunie de a mea!

Intr-un tarziu, dupa o minibolmoseala  preoteasca si o cantare dascaleasza fara partitura, care a durat cam 30 de secunde,dupa 10 secunde in care toate bunatatile de pe platou au disparut in sacosele incapatoare, am plecat spre casa. Drumul printre taxiuri, masini puternice, lume derutata, manele si injuraturi s-a dovedit mult mai usor cu atitudinea „intai trec eu si pe urma n-ai decat sa treci si tu!” pe care am luat-o la intoarcere. Nu m-am mai gandit la ce ar fi spus bunica, pentru ca nu as fi vrut sa o supar.

Ajunsa acasa, ma gandesca sa il sun pe Moise Guran sa ii spun ca nu Europa a navalit peste noi, ci India, in esenta ei cea mai pura! Lasandu-ma pagubasa, am hotarat ca ii pot aduce bunicii un omagiu in aceasta zi, mult mai bun si mai pasnic decat la cimitir:am sa  fac niste coltunasi asa cum m-a invatat ea..si am sa imi amintesc de povetele ei, uitandu-ma pe niste poze vechi din care imi zambeste cu drag!

656x440_coltunasi-sau-vareniki-cu-brinza-de-vaci-14198
Coltunasi dupa reteta bunicii
dsc01766-flori
Flori pentru bunica