Dupa 72 de ore de drum lung si peripetii prin 3 state si emirate, iata-ne ajunsi in Philipine, in Jetty portul Caticlan, de unde mai avem o aruncatura de bat pana in Paradis
.Boracay, here we come!!
Se facuse deja de ora 9 seara. Pierdusem sirul avioanelor, transferurilor si taxelor de 2-3 dolari ce trebuiau platite peste tot. Tot ce conta era sa ajungem odata.
Trecusem deja la slapi si pantaloni scurti, terminasem resturile de mancare de prin rucsac, epuizasem bateriile telefoanelor si nu mai aveam rabdare. Asta nu ne-a impiedicat insa sa ne amuzam de armatele de filipinezi de peste tot:in aeroport, in afara aeroportului, la transferuri, la paza, la ferryboat, la ghisee, peste tot puzderie de filipinezi micuti, ocupati nevoie mare dar nefacand mare lucru. Unul se uita la hartii, unul iti arata pe unde sa o iei, unul pazea, unul iti lua taxa, unul supraveghea, unul facea curat, unii doar priveau. Probabil, aceeia erau sefi! Cred ca erau de 4 ori mai multi decat ar fi fost intr-un aeroport sau intr-un loc obisnuit in Europa!
In fine, ne-am urcat pe o salupa rapida si in 15 minute am pus piciorul pe insula mult visata!
Sa nu va imaginati ca ne-a intampinat o iluminatie” a giorno” sau niste autobuze nerabdatoare sa ne duca in Paradis.Niste jeepney micute si niste tuk-tukuri de alea de-ale lor, puse pe japca! Brusc, sangele mi s-a pus in miscare, mirosindu-mi a tocmeala.
-Eu vreau cu tricyclul, nu cu masina, ii zic sotului.Si trebuie sa fie fix 100 de pesos, ca asa am citit eu pe net.
-Lasa, femeie netul si hai odata, ca ajungem mai repede cu masina!
Eu nu si nu. Pana la urma, dupa ce am cam ramas singuri pe acolo si l-am innebunit de cap pe un driver de tricyclu, ne-am pornit spre Station 1, unde aveam cazare.Pe 100 de pesos, of course!
Drumul l-am facut intr-o bezna totala, care mi-a dat fiori pe sira spinarii si mi-a amintit de putinele filme horror pe care le-am vazut si de stirile de la ora 5. Cred ca m-as fi descurcat cu un eventual jaf sau viol, dar categoric nu as fi acceptat sa-mi ia careva pasaportul!Nu inainte de a ma caza, oricum!
Am respirat usurata si am facut ochii cat cepele cand am dat de lumina. Cainii latrau, muzica se auzea in surdina, lumea la talpa, miros de mare si de gratare. Ce iti puteai dori mai mult?
Ne-am cazat la Cool Stay Inn, un guesthouse dragut si curat, cu mare trecere pe Tripadvisor, 25 de dolari pe noapte pe camera deluxe dubla, amplasat intre cele doua plaje principale ale insulei https://www.agoda.com/cool-stay-inn/hotel/boracay-island-ph.html
Dupa dus si intaritor, desi era trecut de miezul noptii, ne-am dus in recunoastere. Prea imi mirosea a carnita de ceva si prea eram nerabdatoare sa vad plaja noaptea, ca sa pot amana pentru dimineata!
Intai ne-am oprit sa bem un shake de mango la o terasa….uite-o chiar aici!
Am trecut mai departe , printre oameni, gratare, tuk-tukuri, scutere, si alte umblatoare, pana am ajuns la plaja. Din momentul acela, in care am privit nisipul, cerul si marea,am stiut ca ma aflu in Nirvana. Niciunde in viata mea nu am vazut peisaje mai frumoase, lucruri mai simple si viata mai calma decat in Boracay. Si unde mai pui ca Bob Marley era la in elementul lui!M-am indragostit iremediabil!
Si daca tot am batut calea pana la plaja, sa ciugulim ceva cu clesti, ca prea sunt apetisanti!
Dupa ce ne-am lins pe degete, trecut fiind de ora 3 noaptea, ne-am intors la hotel, evident insa pe un drum ocolitor, usor fiind pierduti in spatiu. Noroc ca oraselul nu e mare, ca ajungeam spre dimineata!
Adormim inainte de a ne intinde pe pat. Si ne trezim la fel de repede in salvele unui cucuriguuuuuu criminal.Ce sa fie asta? Poate ca am visat urat, ia sa ne culcam la loc!
A doua salva a fost mai acuta si pe mai multe voci. Doamne fereste, sa fie asta muzica raiului sau e o chestie de bun venit, pe aici, pe la boracanieni???
Cobor la receptie, dar cu cine sa vorbesti? Usa incuita, pupitrul gol.Si apoi chiar mi-a venit sa rad: adica ce sa faca receptionerul? Sa taie cocosii? Sa le lege pliscul?
Ei, vata in urechi, un strop de anestezic auditiv din doctoria de la dutty free si televizorul dat mai tare , au rezolvat problema. Mai vedem noi maine dimineata.
Maine a venit foarte repede.
Am baut cateva cesti de cafea, mi-am luat engleza cu mine si m-am dus sa ma jeluiesc la receptie. Proprietarul in persoana m-a cainat pentru neplacerea si necazul cu cocosii galagiosi si ,amabil, ne-a dat cheile de la inca vreo 3 camere, sa ne mutam unde ne place. Ei, ne-am chitit noi pe o camera pe partea cealalta a pensiunii, dupa ce am inspectat curtile ce se vedeau din balcon si care pareau a nu avea costerete cu tenori de noapte. Fericiti, ne-am luat costumele de baie si hai la plaja!
Insulita asta, Boracay, are cam 10 km patrati si vreo 12000 de locuitori. E structurata in 3 zone, dar miezul actiunii este in zona centrala, unde se afla vestita White Beach, ai carei palmieri ne fac in ciuda de pe mai toate wall paper-urile de vara.
Cand am dat prima oara cu ochii de plaja, am ramas cu gura cascata. O intindere imensa de nisip alb, alb, alb, alene strajuit de palmieri crescuti aiurea pe o parte si de o apa care parca acum te coplesea, acum nu exista, in functie de distanta de la care o priveai. Atat de simplu, atat de maret, atat de coplesitor!
Ne-am asezat direct pe nisip, ca aici nu prea am vazut umbrele de fite si podiumuri cu seslonguri, unde sa nu cumva sa te murdaresti de nisip .
Apa limpede si cristalina, luminata parca din adanc de nisipul alb, sidefat, te atragea la balaceala.Talpile ti se afundau in nisip iar apa iti descanta usor pielea, ca o vraja nestiuta. Toata ziua nu am facut decat sa zac intre cer si mare, usor atingand pamantul. Nu cred ca vreodata mintea mi s-a mai golit asa..nici timpul, nici gandurile, nici anxietatile, nici prejudecatile, nimic nu a mai existat. Doar o stare de bine si de nemurire, asa ca in Rai. O levitatie a spiritului intre apa, soare si pamant.
Din cand in cand, ingerasii din Rai imi dadeau cate un ghiont si ma trimiteau la tarabele cu sheikuri de mango, ananas sau banane sau sucuri direct din nuca de cocos..Le luam si lor, ca erau absolut dumnezeiesti, la modicul pret de 1 dolar!
Pe la ora pranzului, parjoliti de soare , obositi de apa si orbiti de albeata nisipului, am revenit in corpurile noastre si ne-am tarat spre hotel. Nu inainte de a intra in niste magazinute de pe Dmall Avenue, adicatelea un fel de Champs Elisee a lor sau Calea Victoriei a noastra. Buticuri nostime, cu hainute parca in miniatura, cu zdranganele si pestisori si alte mizilicuri colorate. Am dat sa ma opresc in fata unuia cu niste papuci nostimi, dar vanzatoarele mi-au aruncat asa o privire de <pleaca de aici, uriaso!> ca nici nu am mai privit intr-acolo!!
Station 1 si 2 , unde se desfasoara aparenta viata a insulei, sunt deja cucerite de fast food si nebunii americanesti, multicalorice si scumpe. Dar… caci intotdeauna exista un dar, daca inghiti putin in sec si rezisti potentiatorilor de miros adanc infipti in hamburgheri si pitze cu iz de curry, si iesi din zona asta, ai placerea de a intalni micute locante cu mancare traditionala, locuri neinsemnate la prima vedere, dar cu atat mai valoroase! In trecerea noastra lenevoasa spre hotel, am oprit in cateva astfel de locuri, mancand ce mancau localnicii, lingandu-ne fara rusine degetele si chiar plescaind de placere! Gratarele, friturici micute, legume umplute cu tot felul de chestii, fructe caramelizate innecate in siropuri dezmatate, sosuri fara grasimi scarboase, sucuri fara nume, definite doar de culoare si gust! Nirvana curata, cum va ziceam!Plus ca nu am facut prea mare paguba portofelului !
Ce sa mai zic….ne-am carat cu greu burtile pline prin soarele zambaret din cale afara si ajunsi la hotel, am aruncat manusa cocosilor guralivi: sa vedem daca sunteti in stare sa ne treziti si acum! Va zic eu, de data asta cocosii au fost invinsi!!
Despre apusuri dementiale si alte chestii din Rai, in episodul urmator, dragilor!
calatoriprinlumeamare 