In seara asta m-am uitat la un final de film. O tampenie lacrimogena, dar care mi-a amintit ca probabil Divinitatea ne-a gandit initial in pereche .Si mi-am dat seama, inca o data, ca din fericire, eu mi-am gasit perechea perfecta…perechea cu care vreau sa calatoresc!

Nu e un mister pentru cei ce ma cunosc ca mereu fac planuri de calatorie. Unele se implinesc, altele raman pentru mai tarziu, asa cum imi place mie sa spun. Intotdeauna, insa, cea mai frumoasa parte a calatoriei nu este calatoria in sine ci timpul petrecut impreuna cu persoana partenera.

.Nu am calatorit niciodata singura si nici nu cred ca am sa o fac, desi mi-am propus o experienta din asta, travel alone over 50…ar da bine de un titlu, nu?

Lasand gluma la o parte, m-am minunat in sinea mea cum de am avut norocul sa am un partener de viata atat de ducaret ca si mine. Cred ca am facut ceva pe placul lui Dumnezeu, de mi l-a scos in cale. L-am intalnit intr-un tren, pe cand eram studenti, acum 35 de ani. De atunci, am strabatut lumea in lung si in lat, bucurandu-ne de fiecare clipa, de fiecare peisaj, de fiecare aventura.

Am stat la hoteluri de 5 stele si la hosteluri; am fost singuri sau insotiti de alte 40 de persoane; am zburat cu business  class si am mers cu trenul groazei in India; am mancat dish-uri sofisticate dar si biscuiti ranceziti cand nu am mai avut bani; ne-am tolanit pe plaje de vis si am inotat in noroaie de ne-am blestemat zilele.

Ne-am certat si ne-am iubit, ne-am oblojit ranile si ne-am hranit cu lingurita unul pe altul cand am fost bolnavi in Asia, ne-am inbatat si am dansat desculti in ploaie , rataciti prin padurea tropicala.

Am plecat cate o luna doar cu un rucsac in spinare, am plecat cu pantofi scalciati si buzunarele aproape goale, am primit o piata intreaga de orhidee de ziua mea, ne-am sarutat pe turnul Eiffel, ne-am ratacit prin Manila, si am poftit iarba la Amsterdam.

Dar niciodata, absolut niciodata, nu am uitat sa radem. Sa radem de noi, sa radem de situatii, sa radem de glumele nascocite pe loc sau sa radem de fericire. Uneori mai radem si ca prostii, probabil, dar asta e alta treaba!

Probabil ca jumatatea cosmica a fiecaruia  calatoreste prin univers, in cautarea  partenerului. Uneori ajunge la destinatie, alteori nu.

Nimic nu poate fi mai frumos decat sa fii intr-o lume total necunoscuta, sa ti se faca teama de ce s-ar putea intampla dar sa intinzi mana si sa atingi usor trupul de langa tine si sa iti tragi energie din el.

Sau sa privesti bucuria din ochii de langa tine in care se reflecta cel mai frumos apus pe care l-ai apucat vreodata. Sau sa stai asa, fara sa spui nimic, dar vorbind totusi vrute si nevrute.

Asa incat, eu zic ca e strasnic sa pornesti in calatoriile vietii cu perechea potrivita, nu credeti? Si e frumos sa ne amintim de asta intr-o zi dedicata iubirii!