Am plecat din Sumatra cu inimile pline de nostalgie. Lacul Toba, cu energia si oamenii lui ce ii vorbeau si il imbratisau, ne mersese la suflet. Gasesti povestea, daca vrei aici Dar calatoria trebuia sa mearga mai departe….Urmatorul reper geografic indonezian era Yogyakarta, inima culturala a insulei Java.
Cum am coborat din avion si am intrat in micutul si aglomeratul aeroport din Yogyakarta, cum au sarit sacalii taximetristi pe noi. Pupitrele de comanda, aliniate frumos in holul de sosiri, aproape ca erau daramate de dispecerii ce se repezeau spre tine sa te insface si sa te arunce in taxiurile lor, fluturandu-ti sub nas o lista „oficiala” de preturi.
Nu imi ramanea decat sa descopar care era compania cu adevarat oficiala a aeroportului. I-am luat la rand, cautandu-i pe cei ce aveau pretul corect pana in zona hotelului nostru…80000 de rupii, cam 6 dolari adica. Dupa niste minute de lupta apriga cu ofertantii jepcari si dupa ce i-am anihilat cu moldoinglisul meu caracteristic, am gasit firma cu pricina, al carui nume nu il pot pronunta sau scrie si am pornit. Drumul pana la hotel a durat cam 20 de minute.
Aloha Hotel s-a dovedit a fi o alegere inteleapta. Micut si stralucitor de curat, cu oameni zambitori si amabili, doritori sa iti rezolve orice problema, apartinand unui francez de vreo 70 de ani, prezent mereu in holul de la intrare si dornic sa te fereasca de rele, hotelul cu nume din alta lume ne-a fost baza de operatiuni pe strada Prawirotaman, un fel de Khao San al Jogyei. Puteti arunca o privire la hotel aici.
Micul dejun, servit discret dimineata in hol, a fost absolut fabulos. In fiecare dimineata am optat pentru mancare indoneziana iar alegerea a fost inspirata. Gatit si servit impecabil, micul dejun de la Aloha ne-a prilejuit o fericita intalnire cu cateva mancaruri traditionale javaneze si ne-a tinut si loc de pranz in aproape fiecare zi, dat fiind consistenta lui.
Sederea noastra in Jogya, cum frumos ii spun indonezienii era de aproape 3 zile, asa ca in prima zi am decis sa ne sculam cu noaptea in cap, la ora 3 si ceva, mai precis si sa luam un tur privat la Borobudur, urmat de o excursie mai lunga, la platoul Dieng. A doua zi urma sa mergem la templul hindus Prambanan si la spectacolul de balet, iar a treia zi, incetim ritmul si ramanem in oras, vizitand obiectivele turistice si scolile de pictura pe batik.
Borobudur, denumit si Templu tuturor templelor sau Templul de pe deal ori Manastirea budista din varful dealului, este cel mai mare templu budist din lume. Este si principalul motiv pentru care am venit in Yogyakarta, un oras care totusi nu pune semnul egal intre el si minunatul templu, construit ca locas de cult, un altar in care zice-se ca salasluia Buddha. Constructia lui a durat 75 de ani, a inceput in jurul anului 750, dedicat fiind se pare lui Buddha inca nenascut, in pantecele mamei sale. Nu as putea sa va explic cum vine asta, dar cine sunt eu, ca sa intru in niste detalii de culise??
De fapt, complexul include 3 temple, aliniate pe axa care duce spre Nirvana, perpendiculara pe Borobudur. Templul Mendut si templul Pawon, alaturi de templul principal reprezinta cele trei faze prin care trebuie sa treci pe drumul spre Nirvana, pe calea Iluminarii.
Marele templu a fost abandonat la un moment dat, nu se stie de ce dar se presupune fie ca nu a mai prezentat interes odata cu trecerea in masa a populatiei la religia islamica , fie populatia a parasit zona din cauza eruptiilor frecvente ale vulcanului Merapi, care l-a si acoperit de lava. Ce nu a fost acoperit de lava si cenusa , a fost inghitit de jungla salbatica. A fost redescoperit pe la inceputul secolului 19 de vestitul Sir Thomas Raffles, intemeietorul statului Singapore si readus in atentia credinciosilor si a doritorilor de iluminare. O noua renovare, de data aceasta sub egida UNESCO a fost facuta intre anii 1973 si 1982 iar monumentul a fost refacut aproape complet, in forma in care se vede si astazi.
Ca sa ajungi la Borobudur, situat cam la 40 de km in afara orasului, ai doua posibilitati: ori mergi cu autobuzul ori iei un tur, tur care se refera,de fapt, doar la transport.
Autobuzul local pleaca de la terminalul Jombor, costa 25000 de rupii, adica 2 dolari si te lasa in parcarea templului dupa vreo ora si ceva de mers
Daca optezi pentru transportul share cu inca 6 persoane, vei plati cam 90000 de rupii, cam 7 dolari adica, dar ai avantajul ca masina vine si te ia de la hotel. Nu te impiedica nimeni sa iti inchiriezi o masina cu sofer pentru toata ziua, care sa te duca unde vrei, dar atunci vei scoate din buzunar frumusica suma de 500000 rurii, cam 40 de dolari.
Rasaritul poate fi admirat din exteriorul templului, de pe dealurile din imprejurimi, iar apoi vei plati biletul de 19 dolari si vei intra pe poarta principala in templu, dupa ora 9.pentru a-l vizita.
A doua varianta este sa privesti rasaritul din interiorul templului, unde are acces un numar limitat de vizitatori dar vei plati un bilet de 35 de dolari si vei intra pe un drum separat, prin hotelul Manohara si te vei bucura in liniste de o dimineata minunata.
Cand hoardele vor fi dezlantuite, tu te vei desfata frumusel cu o cafeluta pe terasa hotelului , sa iti mai tragi sufletul si sa te ciupesti ca sa iti dai seama ca nu visezi ca esti acolo si deja ai vazut cel mai minunat rasarit din viata ta.
Desi cardurile noastre erau cam rahitice inca de la plecarea din tara, am ales varianta VIP si nu am regretat nici o clipa!
Masina a venit sa ne ia din fata hotelului la 4 fara un sfert dimineata, cand inca nici nu stiam daca m-am trezit sau nu si in 40 de minute eram la hotelul Manohara, dragut si elegant. Oaspetii acestui hotel, ale carui camere se inchiriaza cu sume de la 150 de dolari pe noapte, au acces nelimitat la templu, in orice moment al zilei si pot sta de vorba cu Buddha ori de cate ori poftesc!
Am platit, cu destula jale,taxa. Am primit in schimb un ecuson si o lanterna si dusi am fost pe cararea frumos mirositoare a flori de fragipani, luminata ici si colo de felinare discret ascunse in boschetii parfumati.
La inceputul drumului, aproape ca nici nu iti dai seama ce se intampla cu tine. E intuneric si silueta uriasului templu pare infricosatoare. Lumina bietei lanterne chinezesti aproape ca se sperie si ea de pietrele negre si impunatoare si de stupele perfect aliniate. In intunericul ce te inconjoara, nu realizezi decat verticalitatea constructiei
Verticalitatea nu e intamplatoare, ea exprima viziunea cosmica a credintei budiste. Baza templului, un patrat cu latura de 118 metri, exprima sfera dorintei. Cele 6 terase , care contin nu mai putin de 2500 de metri de coridoare si 432 de statui ale lui Buddha, reprezinta sfera formelor, iar cele 3 platforme cu 72 de stupe mici sub forma de clopote care acopera tot atatea statui ale inteleptului si uriasa stupa centrala constituie nivelul perfectiunii, al iluminarii. Cele 504 statui din templu sunt de fapt o reamintire a faptului ca Buddha s-a reincarnat de 504 ori pana la existenta finala, de print, prin care a si atins Iluminarea.
Odata terminat urcusul, respiri adanc si vezi ca soarele a inceput sa apara putin. Atunci vei face cunostinta cu actorul principal, care alaturi de soare, iti va defini orizontul si te va urmari pe toate device-urile tale de fotografiat: vulcanul Merapi!! Te vei raporta la el cu fiecare click , cu fiecare centimetru de soare peste linia de cuprindere a vederii, cu fiecare pozitie pe care o vei avea in interiorul templului. Iti vei da seama ca minunatul templu este de fapt locul de unde spionezi cu nerusinare relatia soarelui cu vulcanul la momentul rasaritului si vei fi atat de coplesit de asta incat nici nu iti vei da seama cand pietrele negre se vor fi colorat in rosu si apoi in galben auriu iar lumina va deveni stapana absoluta pe Pamant pentru o noua zi!
Se va fi facut ziua deja…E timpul sa cercetam in amanunt templul.
Nu stiam, desi citisem destule informatii, ce minunat de simplu si de fascinat in acelasi timp, ne vor vorbi niste pietre despre un print, nascut cu 5 secole inaintea lui Isus, intr-o familie regala indiana, undeva la granita cu Nepalul.Printul, frumos botezat Siddharta, numit apoi Buddha, adica Cel treaz, sau Gotama, adica Inteleptul, dupa ce 27 de ani a trait in puf si bogatie, a plecat in cautarea libertatii absolute prin meditatie. Nu voi face aici o descriere a vietii lui, ca nu e cazul si locul, cert este insa ca dupa o indelunga cautare, a gasit calea spre Nirvana, impartasind metoda lui lumii intregi. Astazi, dupa secole de la existenta lui fizica si dupa nenumarate scoli ce au dus invatatura budista in diverse ipostaze, budismul este a treia mare religie a lumii, cu peste 400 de milioane de credinciosi.
Nenumarate temple au fost ridicate pentru a-l onora pe Invatator sau pentru a medita dupa caile lui, dar niciunul atat de esential ca Borobudurul. Pe langa forma sa structurata ideologic si totodata semanand izbitor cu floarea budismului, lotusul, templul acesta are o structura unica in lume: este singurul monument care se citeste ca o carte!
Credinciosii si pelerinii intra pe poarta de est si inconjurau templul in sensul acelor de ceasornic, cam 5 km pana in varf. De-a lungul coridoarelor de la baza, iti trec prin fata peste un milion de placi de piatra sculptate. La nivelele inferioare, vei putea admira 1460 de panouri cu scene native din Java centrala, mestesugit daltuite in basoreliefuri. Apoi, la nivelele superioare ale teraselor, vei gasi 1212 panouri in care se povesteste despre Buddha si unde vei gasi daltuite si doctrinele lui.
Peste tot, statuile Lui te vor veghea si iti vor insoti pasii.
Dupa ce ai terminat cu ideologia, te vei afla din nou in fata platformelor cu stupele mici, care acopera alte statui ale Inteleptului, dar in alta pozitie de meditatie. Se spune ca daca reusesti sa atingi mainile sau picioarele lui Buddha in interiorul unei stupe, fara a atinge stupa in sine, vei avea noroc. Cu delicatetea mea de elefant intre portelanuri, norocul meu a fost ca nu am daramat stupa cu totul!!!
Iti mai clatesti apoi privirea si cu imensa stupa centrala, visand ca ai ajuns in Nirvana si vei vedea ca soarele a terminat harjoana si caldura te ia in primire. Te mai invarti, te mai sucesti, ai vrea sa iei toate privelistile in inima ta si iti promiti ca ai sa revii, desi stii ca nu o vei face, pentru ca mai sunt inca atatea lucruri minunate de vazut in lumea asta iar timpul trecerii tale pe Pamant este atat de scurt!
E vremea sa pleci…O ultima privire se agata de un colt de piatra, de o stupa dantelata, de vulcanul ce pare atat de cuminte in zare…O ultima fotografie cu telefonul, inca una cu camera si iar ultima cu orice, numai sa nu incepi despartirea de templul minunat!
Plecam cu inima grea, nedumeriti inca .Ce am vazut? Un loc, o magie, un dans, un joc??Cine stie si cui ii pasa? Noi am trecut deja de dimineata prin Nirvana!!!
calatoriprinlumeamare 
Ce experienta frumoasa ai avut! Peisajele acelea par ireale, esti o norocoasa ca ai ajuns in locurile acelea. Felicitari pentru articol 🙂
ApreciazăApreciază
Multumesc pt apreciere. Un loc minunat, greu de descris in cuvinte.
ApreciazăApreciază