Marturisesc ca acum cateva luni habar nu aveam ca exista un lac Toba pe fata Pamantului.Intamplarea a facut sa citesc niste articole despre vulcani celebri si sa il trec pe lista mea de calatorii, nestiind insa ce experienta minunata imi va oferi acest loc.

Se zice ca nebunul de vulcan Toba din Sumatra de acum 70000 de ani s-a enervat atat de tare incat a avut o eruptie de gradul 8 din 10 si a pus in pericol insasi existenta speciei umane de la acea vreme. Doar 10000 de umanoizi au supravietuit catastrofei, iar vulcanul a aruncat atata lava din vintrele sale incat la un moment dat conul vulcanului s-a prabusit si a format  o caldera uriasa, care de-a lungul timpului s-a umplut cu apa. Asa s-a nascut Lacul Toba, cu o suprafata de peste 1100 de kilometri patrati si o adancime maxima de 500 de metri, al doilea lac al planetei  ca marime si primul in topul celor mai adanci.

IMG_0422

Urgia vulcanului a dat nastere unui loc de poveste. Ape calde nesfarsite, inconjurate de munti cu vegetatie neasemuita si comori ascunse. Mijlocul lacului este ocupat de insula Samoisir, cu o suprafata de 630 de kilometri patrati, insula care la randu-i are inca doua lacuri. Destinatia noastra era micul orasel Tuk Tuk, care s-ar traduce prin”orasul din insula de pe lacul din insula mare”.

Va veti intreba,  de buna seama, ce cautam noi la dracu in praznic la acest lac. Ei, se pare ca lacul acesta si oamenii ce locuiesc pe malurile sale au ceva aparte. Si atunci, in periplul nostru indonezian, ne-am zis ca nu ar strica sa incepem explorarea chiar de aici. Dupa ce am stat doar 3 zile la lac, ne-am dat seama ca locul este magic, iar relatia care se stabileste intre apa nesfarsita, natura vrajita si poporul batak locatar in perimetru, relatia aceasta zic este una nemaintalnita de mine si absolut speciala. Aici oamenii vorbesc cu Lacul, se imbratiseaza cu Lacul si se raporteaza la Lac. Totul intr-o armonie fireasca, invaluita in cantecele ce se pornesc mult dupa lasarea intunericului, la un pahar de rachiu de palmier.

IMG_0366

 

Nu e usor sa ajungi la Toba Lake. Dupa 15 ore de zbor din Europa, ajungi in Jakarta.Daca te mai tin balamalele si ai noroc de un zbor de conexiune spre Medan, capitala Sumatrei, mai zbori vreo doua ore. Daca nu esti asa norocos, dormi o noapte in Jakarta, la vreun hotel din apropierea aeroportului si iti mai tragi sufletul. Asa am facut si noi si s-a dovedit a fi o decizie inteleapta, pentru ca odata ajunsi in aeroportul din Medan, ne astepta un alt drum lung, de aceasta data terestru, spre orasul Parapat, cam la 180 de km distanta de aeroport

IMG_0269

Optiunile de calatorie sunt simple: fie scoti din buzunar vreo 40 de dolari si iei un taxi privat fie imparti o masina  cu alte persoane si astepti ca masina sa se umple  si soferului sa ii vina cheful de drum, si atunci vei plati doar 6 dolari. Exista si un autobuz local, dar e prea complicat pentru noi sa deslusim tainele transportului public in Asia.

Drumul dureaza vreo 4 sau 5 ore, in functie de trafic, dispozitia soferului, de calatori sau de nimic. Dar cine se grabeste in Asia? Noi am optat pentru share taxi si am fost foarte multumiti cu asta.Mai ales ca aveam sa aflam prima poveste despre indonezieni.

images.jpg-shared taxi

Frumusetea shareuitului consta in faptul ca platesti putin, nu te grabesti si intalnesti oameni ce nu iti vor da pace pana nu iti vei dezvalui identitatea de turist: cum te cheama, de unde esti, cati ani si cati copii, unde te duci prin tara lor si altele. Cand  sunt lamuriti ce e cu tine, incep ei sa iti povesteasca….despre orice. Si asa, se incinge o conversatie in toata masina, fie ca vorbesti sau nu engleza. Moldoinglishul meu se potrivea perfect cu indoinglishul lor si ne-am inteles foarte bine. Fiecare traduce si explica celui de langa el, transmite alte intrebari si daca esti istet afli tot ce vrei sa stii despre destinatia finala, mult mai simplu si mult mai exact decat din orice ghid de calatorie. Va spun eu, indonezienii din shared taxi au inventat Lonely Planet si Wikipedia de Indonezia!

Asa l-am cunoscut pe Bonur, un tanar din Papua, care tocmai ce terminase seminarul si se pregatea sa devina pastor. Mergea si el in vizita la Lacul Toba, la niste prieteni. Mai fusese pe acolo, asa incat ne-am trezit cu informatiile servite pe tava, basca o tratatie cu o bautura locala, Martabe, un suc din fructul pasiunii si tamarillo fruit, care se gaseste numai in zona aceea si care are un gust delicios.

martabe

Drept multumire, i-am promis sa il ajutam sa isi indeplineasca un vis: sa deschida o mica biblioteca in satul pe care il va pastori curand. Asa ca deja ne gandim cum sa adunam carti in limba engleza pentru el, primul nostru prieten din Indonezia!

Odata ajunsi in Parapat, trebuie sa iei un ferryboat catre Samoisir.

20170508_150101

Astepti, te mai targuiesti putin, mai dai o tura prin piata micuta din jurul portului, unde, nerusinate, ranjesc spre tine niste papaya uriase carora nu le poti rezista, iti fac cu ochiul niste banane micute, micute dar dulci si parfumate, te intampina  niste dragoni teposi sub forma de fructe roz cu miez rosu sangeriu si seminte negre, iar la urma iti dau cu tifla si iti sar direct in punga niste alte fructe pe care nici macar nu stii cum le cheama, dar e sigur ca trebuie sa le cumperi. Rezultatul e simplu: dupa vreo 10 minute de lupte aprige cu vanzatorii cat sa convenesti un pret decent pentru bunatatile astea, te trezesti cu un plasoi mai mare decat bagajul cu care ai venit, plin cu niste chestii  pe care vei fi obligat sa le mananci sau sa le daruiesti si mai sarac cu cativa dolari. Te vei crede destept, dar daca te vei intoarce sa ii privesti pe negustori mai de departe, iti vei da seama ca ei au facut afacerea cea buna si nu tu. Tu vei fi doar fraierul care a platit pentru niste chestii absolut dementiale si te vei linge pe degete cu parerea de rau ca puteai plati si mai putin, dar ar fi fost rusinos pentru europeanul din tine.

IMG_0277

IMG_0298

Cu ferryboatul mergi doar 30 de minute pana in Tuk Tuk, indeajuns insa sa ai senzatia ca parasesti o lume si intri in alta in care vei incepe o alta viata, ce va dura doar pana la plecarea de acolo.Totul se schimba…locurile, casele, vegetatia si mai ales oamenii.

Odata ajunsi la Liberta Homeystay, locul unde ne propusesem sa stam in urma recomandarilor altor calatori, ne trezim in mijlocul unei gradini tropicale  crescuta de capul ei, chiar pe malul lacului. Ici si colo, aruncate prin gradina, case si casute traditionale in care stau turistii.

 

Nu e internet decat in spatiul comun, spatiu care este de fapt un mare sopron acoperit cu nu stiu ce ierburi, cu mese, scaune, banci si perne imprastiate peste tot. Acolo fiecare face ce vrea, cand vrea.  De fapt nu poti face mai nimic, pentru ca toti sar pe tine, cel din urma venit. In bunul obicei al batacilor, vei fi descusut fara rautate despre toata viata ta, in toate limbile pamantului. Fiecare dintre ceilalti turisti vrea sa te cunoasca putin, vrea sa stie cum e pe la tine prin tara, unde te mai duci, cu ce te ocupi. Fiecare iti va povesti despre el, fara sa il intrebi tu.

IMG_0303

Asa l-am cunoscut din prima seara pe Pierre, un expat francez ce se saturase de Europa si locuia de 2 ani in Bangkok si care venise in vacanta la Lacul Toba pentru o saptamana dar deja trecusera 2 luni si nu mai pleca. Pierre era fun Janis Joplin, statea cu o tigara neaprinsa in coltul gurii mereu, legat cu o basma la cap si cu niste pantaloni rosii  cu elefanti, cumparati probabil dintr-un bazar thailandez si recita poezii din memorie. Nevasta lui, o frantuzoaica trecuta de 60 de ani, slaba bat, cu mainile incarcate de bratari si margele, il mai aducea la linia de plutire intre doua drumuri pe care le facea prin sat, fie dupa fructe si alte chestii, fie pentru voluntariatul la scoala din vecinatate, unde ii invata pe copii limba engleza. Nu pridideau cu sfaturile despre trasee si locuri ce trebuie vizitate. Dupa parerea lor, nici nu ar fi trebuit sa ne mai obosim plecand de acolo in alta parte a Indoneziei.

Apoi l-am cunoscut pe mister Moon. Cand l-am intalnit prima data, Mister Moon, negricios la fata si stralucitor, asa cum ii sade bine unui adevarat batak, statea de vorba cu Lacul. I-am dat binete si l-am intrebat ce face. El, serios mi-a raspuns ca ar fi avut ceva de facut de dimineata dar cum nu a reusit sa faca si acum e deja ora pranzului, nu mai are sens sa se apuce de lucrul acela. Asa ca acum intreba Lacul ce sa faca dupa amiaza.

Am ridicat usor din sprancene, cam cu ingrijorare dar nu era treaba mea sa judec pe nimeni. Asa ca l-am lasat sa converseze si cu cele doua randuri de varza pe care le avea pe acolo si am plecat spre lacul cel vestit, pentru care strabatusem o jumatate din lume.

IMG_0382

Cam 20 de secunde dura drumul de la casuta noastra la lac. Fiecare secunda si fiecare metru pe care il parcurgeam spre intindirea nesfarsita de apa ne prilejuia o uimire si o satisfactie ireala. Pana la urma am realizat ca de fapt magia acestui loc nu statea doar in frumusetea peisajului si maretia naturii, ci in energia pe care o emana  si modul in care te influenta pe tine, biet muritor de rand.

Lacul te lua in primire incetisor, cu cativa lotusi timid desfacuti aproape de mal.

IMG_0365

Apoi pe imbia usurel  sa treci puntea de bambus care te aducea pana la marginea apei si care iti dezvaluia nemarginirea .

IMG_0418

Apoi, fara sa iti dai seama, te trezeai cu picioarele in apa  si nu iti mai ramanea decat sa iti smulgi hainele de pe tine si sa te arunci in apele cristaline si calde, fara teama, doar cu o bucurie nemarginita. Fricile, grijile, angoasele, frustrarile, stresul si nervii , toate se vor fi topit intr-o clipita in apele magice. Existi doar pentru ca apa minunata te tine in viata, nimic nu mai conteaza, totul e doar o energie vie care curge prin tine, aducandu-ti o fericire atat de simpla, atat de pretioasa, atat de rara.

20170510_181241

Nu ai mai vrea sa iesi din apa, dar nu ai incotro, muritorul tau trup pierzand incet incet puterea. Cand am revenit pe mal, am realizat ca toata lumea din pensiune era acolo, sa asiste la pima noastra intalnire cu Lacul. Vazandu-ne fetele si pierderea din priviri, au dat din cap multumiti si au plecat spre sopron….Vraja se implinise si de aceasta data: eram irecuperabil cuceriti!

Spre seara , i-am cunoscut pe colocatarii din camera noastra: soparlele gecko. Le-am botezat Gicutza. Micute si delicate, scotand un sunet de te scoteau din minti si nu te lasau sa uiti de prezenta lor. Stiai exact unde sunt, si te asteptai sa circule prin pat. Toata noaptea m-au terorizat, alaturi de diferenta de fus orar si de visele cu apa. Vise alimentate si de ploaia tropicala ce s-a pornit din senin. Nu am vazut niciodata o cantitate atat de mare de apa cazand pe pamant. Mi se parea ca se va scufunda lumea, ca dupa ploaie casutele vor fi luate de suvoaie si duse sa pluteasca pe lac. Am renuntat la somn si am cedat patul Gicutzelor galagioase, m-am invelit intr-o paturica si am iesit pe terasa sa privesc ploaia. Cumva, milioanele de picaturi de ploaie au tesut si ele o vraja, ca un cantec , ca un cocon protector si m-au adormit. Habar nu am cat era ceasul, dar m-am trezit intr-o galagie infernala facuta de pasarile din copacii din gradina, mangaiata de un soare stralucitor, ce stersese cu buretele toate urmele de ploaie. Doar frunzele grele, de un verde stralucitor si aprig, aminteau de potopul nocturn, nefiind insa nemultumite de acesta.

Incetul cu incetul, locatarii pensiunii au inceput sa defileze spre lac. Parca era o migratie organizata la ora fixa. Usor prostita, il intreb pe mister Moon unde se duce iar el imi raspunde simplu: sa imbratiseze Lacul! Aha, am priceput, se duc sa faca baie! Si probabil sa faca o lista de treburi pentru ziua respectiva, sfatuiti de Lac. Am considerat asta o buna idee si am luat-o si eu din loc spre mal. Aici fiecare facea ce avea de facut: unii faceau yoga, unii isi improvizasera o mica sala de forta intr-un foisor, unii inotau, altii stateau pe punte si priveau. Doar Pierre pescuia cu un bat in care avea o biluta din orez, am zis eu. Aveam sa aflu a doua zi ca nu a prins niciodata  vreun peste si ca momeala era dintr-un fel de plastic. Era metoda lui de a medita si de a spera intr-o minune! M-am asezat pur si simplu intr-un colt, gandindu-ma la ale mele si punand la cale programul zilei…adica sa nu facem mai nimic. Bun sfatuitor, Lacul asta!

IMG_0414

Am plecat hai hui prin insula, dupa ce ne-am oprit sa mancam ceva. Nasi goreng, adicatelea un orez prajit cu legume si ou, cu slabe urme de pui si babi de porc, un fel de tocana cu mult sos rosu, provenit din gatirea sangelui animalului, amanunt pe care l-am aflat dupa ce am mancat si imi linsesem degetele. Cum nu mai era loc de vaiete si pareri de rau, am plecat la drum spre Ambarita village, sa gasim locul de judecata a regelui Siallagan.

IMG_0333

Scaunele de piatra, dupa cum sunt ele denumite, Huta Siallagan, spun povesti despre cum faceau regii bataci dreptate in timpurile de dinaintea crestinizarii lor, cand tendintele erau usor canibale, dupa cum zice gura lumii.

IMG_0354

Cum era prins un raufacator, cum se intrunea consiliul de judecata. Mai marele etniei, cativa dregatori de-ai lui si invitati din alte sate se asezau frumusel pe scaunele de piatra si il judecau pe inculpat. Acesta era tinut sub una dintre casele batace de langa locul de judecata, acolo unde se tin animalele, acesta fiind decazut din rangul de om la cel de animal.Daca condamnatul era gasit vinovat, era insfacat fara prea multa vorba si pus pe o piatra unde era torturat cu un cutit, uneori punandu-se chiar zeama de lime peste rani, pentru a fi mai dureroase. Dupa ce se implinea supliciul, vinovatul era decapitat, sangele scurs intr-un  bol, iar ficatul scos si gatit  cu carne de bizon pentru rege si invitatii lui. Asezonat cu un pahar de sange proaspat colectat.Trupul era apoi expus la gardul satului si oricine poftea , putea lua o halca de carne sa o gateasca la cina. Sau de o gustarica la munca campului.

Legenda sangeroasa a locului a fost indulcita oarecum prin faptul ca in dupa amiaza tarzie, invaluita in razele soarelui generos, am avut tot satul doar pentru noi…Nimeni nu mai era interesat de povesti in momentul acela in afara de noi, asa ca am putut sa colindam in voie casele traditionale batace din inprejurimi.

IMG_0336

Casele sunt construite pe piloni, care limiteaza  spatiul  unde sunt tinute animalele. Ca sa ajungi la intrarea casei, trebuie sa urci cateva trepte din lemn iar ca sa intri in casa prin usa mica si ingusta trebuie sa apleci bine capul si sa dai dovada astfel de respect fata de proprietar. Casa e facuta din lemn, iar in ea locuiau doua sau trei  generatii din familie. In mijloc era zona unde se facea focul si se gatea, lateral erau locurile de depozitare si de mestesugareala, iar pe lateralele inalte vedeai tot felul de paturi improvizate.Frumusetea si originalitatea caselor batace este data de acoperisurile semete, in forma de corabie, a caror anvergura poate depasi si 15 metri, ornate frumos cu desene si motive populare mesterite din lemn.

Am lasat in urma satul batak cu parere de rau si am luat-o alene printre campurile de orez. Un verde minunat ne-a insotit plimbarea, facandu-ne sa uitam de kilometrii ce ii aveam de parcurs inapoi.La un moment dat, ne-a luat in primire din nou ploaia. Torentiala si rapida, fara a avea putinta de scapare sau adapost, nu am avut alta alternativa decat sa ne imprietenim cu ea si sa intetim ritmul. Probabil ca Lacul o trimisese sa ne grabeasca, cine stie?

Pe seara, ne-am adunat iara in sopronul denumit pompos lobby. Ne-am trezit serviti cu guacamole, vreo 3 feluri si solicitati sa ne dam cu parerea. Rezemat de un stalp, un tip de vreo 40 de ani, ne privea cu atentie. Se pare ca i-a placut ce i-am zis despre mancare, pentru ca ne-am trezit cu el la masa noastra, pus pe vorba. A zis ca il cheama Benoit, dar e  Ben pentru prieteni, deci sa ii zicem asa.

Ei bine, Ben asta era un francez ce traise in Barcelona si pana acum 5 ani fusese designer de bijuterii si diamante la o mare casa de bijuterii. Povestea ca ajunsese sa lucreze si cate 20 de ore pe zi, avand la dispozitie bugete de milioane de dolari si pretentii pe masura, devenind chiar asociat la firma. Nu se mai ducea pe acasa, dormea pe o canapea la biroul din Turnul Agbar, ajunsese as bea cate o sticla de whiski pe seara si incepuse si sa prizeze cate ceva, dar castiga bani cat sa ii ajunga pentru doua vieti. Pana la un moment dat cand nu a mai putut , a incuiat biroul si a plecat in Asia. Dupa un an de colindari, s-a resetat complet: a devenit spicy resercher, adica unul care alearga prin lume in cautarea condimentelor. Avea un site unde vindea celor mai mari chefi din lume tot felul de comdimente neobisnuite. Acum tocmai ce venise din jungla cu un kilogram dintr-un condiment care este fructul unui copac ce creste doar in jungla din nordul Sumatrei si are nume de cantec: Andaliman…Cu gustul sau usor acrisor, aducand cu lemon grass si iute ca piperul salbatic, Andalimanul asta cules din jungla avea sa ii aduca lui Ben un profit frumusel si tocmai ce stabilise o intalnire cu celebrul Gordon Ramsey pentru a-i prezenta versurile cantecului din copac sub forma de boabe uscate!

 

Cu Andalimanul in cap si prosopul in spate, am plecat sa ne imbratisam cu lacul la ceas de seara. Norii de ploaie se adunasera, pregatiti de atac. Lacul ne-a linistit  si ne-a promis ca nimic rau nu se va intampla. Asa ca m-am invelit iara in paturica si am dormit in hamac, lasand patul Gicutzelor susurande. Mi-am amintit un cantec din tinerete in care se zicea ca ploia dansa impreuna cu noi, expresie pe care nu o intelesesem niciodata pana atunci. Si brusc, am avut senzatia ca valsez  peste lac, ca ma strecor printre frunze si ca ating petalele delicate ale florilor in ritmul ploii tropicale. Si lumea a redevenit iara frumoasa si simpla, iar bucuria de a fi in locul acela special a meritat tot drumul pana acolo.

IMG_0424

De dimineata, dupa baie si brainstormingul cu Lacul, am pornit-o la drum. De asta data, am tocmit o becha, un fel de motoreta cu atas acoperit, ce se erijeaza in taxiul locului.

20170510_142956

Discutia a fost apriga, tinand cont ca becha era doar una in sat iar turisti dornici doar noi si mai ales recomandati de mister Moon, care supreveghea cu ochi de vultur negocierea. Ne-am lingusit, ne-am suparat, am baut o cafea, am mai glumit, ne-am mai rastit dar pana la urma am convenit ca pentru aproximativ 4 dolari, vajnicul driver sa ne plimbe pe unde poftim pana la apus. Esti fata de apa! mi-a zis mister Moon, batandu-ma  multumit pe umar, semn ca m-am descurcat binisor la negociere si dusi am fost.

Ne-am oprit   in oraselul Tomok, la vreo 8 kilometri departare, sa vedem mormintele regilor Sidabutar, dragi istoriei batace, regi ce au introdus crestinismul  in triburile batace  si care au stabilit un cod de principii dupa care traiesc si acum acestia. Sunt doua morminte regale, alaturi de unul al unui misionar crestin, inconjurate de cateva case traditionale si pazite cu strasnicie de niste creaturi mitice cu trei capete

IMG_0386

Am mers apoi prin port, ne-am plimbat pe niste stradute inguste si aglomerate si am asistat la un spectacol unde o papusa de vreo 2 metri isi dadea in stamba si dansa un dans traditional. Frumusetea consta in faptul ce cei ce priveau nu rezistau tentatieie si sareau de pe scaune dansand cu papusa, imbracati in straie traditionale.

IMG_0380

Desi dansul nu ne-a obosit nici pe departe ca o sarba moldoveneasca, ne-am asezat la masa, ca Lacul asa zice…cand vine ora, ti-e foame sau nu, trebuie sa iei pranzul. Am constatat din nou intelepciunea Lacului si am devorat vreo doi pesti si niste orez, taman bine cat sa fim in forma pentru bazar. Prostioare aprig negociate cu vanzatorii si iara fructe fara nume si papayele cele grasute si delicioase.

 

Timpul a trecut imediat, iar apusul de soare ne-a prins pe puntea din bambus de la pensiune, unde Pierre hipiotul ne astepta sa ne spuna ca diseara mergem la cantat , la crasma din vecini. Adica ei, barbatii, ca noi muierile nu aveam ce cauta acolo. Cum chestiunea nu era negociabila, nu am avut altceva de facut decat sa dau inapoi, incuviintand generoasa din cap, stiind cat de afon este dragul meu sot.

Cantarile s-au prelungit tarziu in noapte iar rachiul de palmier, tuak pe numele lui, se pare ca a dezlegat limbile. Batacii au fost impresionati de behaiala romaneasca cu trecerea Oltului si bundita noua moldoveneasca, singurele cantece pe care le poate ingana al meu viteaz, pentru ca a doua zi il salutau cu respect, nedumerindu-ma total. Pretul platit pentru ca s-a dat in spectacol a fost o cumplita durere de cap, cauzata de licoarea  buclucasa. Asa ca am petrecut ultima zi pe malul lacului, mai cu imbratisari hidrologice, mai cu sfaturi existentiale, mai cu prietenii hipioti. Mister Moon ni s-a alaturat la un moment dat, la o scurta consultare a Lacului, care i-a dat incuviintarea pentru a taia 4 verze din gradina si a culege vreo doua cosuri de zarzavat. Ploaia ne-a tinut si ea companie vreo cateva ore, dar cum deja eram prieteni, nu ne-a deranjat deloc.

Am plecat dimineata, la prima ora, inapoi spre Medan. Ne-am luat adio de la Lac, constienti fiind ca aceasta unica si fabuloasa intalnire a noastra cu el ne-a adus in viata o clipa de fericire simpla si mareata.

IMG_0361

Aventura indoneziana continua. Locuri, oameni, lucruri  minunate asteptau sa le descoperim si sa intre pentru totdeauna in vietile noastre!