Minunata Jogya, inima insulei Java, pur si simplu ne-a rasfatat!Daca dimineata am vazut cel mai frumos si mai misterios rasarit de soare din viata noastra la Borobudur, era timpul sa vedem si un apus pe masura. Asa ca, la drum spre Prambanan!
Ca raspuns la maretia templelor budhiste, credinciosii hindusi si-au construit si ei, un secol mai tarziu,adica prin anul 850 AC un templu nemaintalnit de mare si de frumos. De fapt nu unul, ci chiar 240 de temple, frumos aranjate pe platforme rectangulare , intr-un complex caruia i s-a dat numele de Prambanan sau templele celor 1000 de statui.
Am plecat spre Prambanan din micutul nostru hotel Aloha din Yogyakarta nu inainte de a manca un mic dejun fabulos,la care gandindu-ma , chiar si acum imi lasa gura apa!
Am schimbat niste bani, ca tripul nu e chiar ieftin.O multime de bancomate si de case de schimb, fara probleme, daca esti cu ochii pe ei si numeri banii cu atentie. Bancnotele mari au cursul mai bun, ca oriunde in Asia si trebuie sa fie fara inscrisuri sau indoituri vizibile, ca altfel cam fac mofturi.
Masina, un van de 8 locuri, ocupate la final toate, curata si rapida, cu un insotitor ce ne-a zis ce si cum trebuie sa facem. Ne-a lasat la intrarea in complex, unde am platit si tichetul de acces-250000 de rupii, cam vreo 19 dolari, ceea ce nu e chiar putin. De retinut, daca doresti sa vizitezi a doua zi si templul Borobudur, dar sa vezi rasaritul din afara templului, poti plati un bilet combinat, in valoare de 420000 de rupii, cam 30 de dolari. E avantajos asa, dar daca vreti sa vedeti rasaritul de la Borobudur din interiorul templului, si eu asa va sfatuiesc, biletele combi nu sunt valabile. Gasiti detalii aici
Legenda, pentru ca inevitabil trebuie sa existe una! spune ca un vestit rege avea o fiica neasemuit de frumoasa, dar cam fitoasa, ca sa zic asa, pe numele ei Loro Jonggrang.Auzind de frumusetea ei, un mare luptator Bandung Bondowoso, a cucerit insula cu gandul de a o cere de nevasta. Printesa insa nu l-a prea placut, dar pentru ca buna crestere nu ii permitea sa il refuze chiar asa, fara motiv, i-a spus ca daca ii va construi intr-o noapte un templu cu o mie de statui, se va marita cu el.
Indragostitul s-a aliat cu spiritele noptii si pana spre dimineata templul era aproape gata. Vazand aceasta, printesa a chemat satenii sa aduca snopi de orez carora sa le dea foc in partea de est a ctitoriei, pentru a face spiritele sa creada ca soarele a rasarit. Spiritele, ca niste ignorante ce se aflau, s-au speriat cand mai aveau doar o statuie de facut, astfel ca dimineata a gasit doar 999 de statui.
Simtindu-se tras pe sfoara, vajnicul razboinic atat de tare s-a enervat incat a implorat zeii sa o pedepseasca pe fetiscana si sa o transforme in statuia care va desavarsi templul. Se zice ca ea a fost transformata chiar in statuia care o reprezinta pe sotia lui Shiva, Durga Mahisasuramardini, care inseamna „fata cu fata subtire”.Drept urmare, dintr-o poveste de iubire a rezultat un obiectiv turistic de toata frumusetea!!!
Complexul Prambanan este dedicat celor trei zei care reprezinta esenta triumvirica a credintei hinduse:Shiva-distrugatorul, Vishnu-pazitorul si Brahma-creatorul. Forma templelor este o reprezentare arhitecturala mestesugita si alegorica a muntelui Meru, punctul central al cosmologiei hinduse.Initial, partea centrala a platoului era acoperita cu apa, aceasta reprezentand oceanul de lapte din care se ridica, potrivit legendelor, muntele Meru.
Intai au fost construite cele trei temple Trimurti, dedicate zeilor, toate cu fata spre rasarit.
Cel mai mare dintre temple este dedicat lui Shiva si are o inaltime de 47 de metri, cu 5 metri mai inalt decat templul budist Borobudur , ridicandu-se pe o baza patrata cu latura de 34 de metri.Pe fiecare fata a templului, exista cate o scara care duce la incaperea centrala, taiata intr-un bloc de piatra, care adaposteste statuia lui Shiva, inalta de 2 metri. In celelate 3 incaperi, sunt amplasate alte 3 statui:Durga, sotia lui Shiva si intruchiparea printesei din legenta, Agastya, invatatorul lui Shiva si Ganesha, fiul lui Shiva caruia acesta i-a taiat la manie capul, inlocuindu-i-l apoi cu un cap de elefant.
Templul lui Shiva este flancat de templele celorlalti doi zei, temple care insa sunt mai mici si unicamerale, cu statuile respectivilor amplasate in camera centrala. Zona aceasta se numete „zona celor 3 locuri sacre”
Templele principale sunt insotite de templele Vahana, 3 temple mai micute,templele”vehiculelor”zeilor. asezate cu fata spre vest.
Templul insotitor al lui Shiva contine statuia taurului pe care il calarea zeul,Nandi, templul insotitor al lui Brahma contine statuia Hamsa, lebada sacra , iar cel al lui Visnu are stauia minunatei creaturi Garuda, cu corpul jumatate de om si jumatate pasare, cu corpul auriu, fata alba , aripi rosii , cu ciocul si aripile de vultur, ce cu onoare sta pe drapelul indonezian de astazi.
Urmeaza apoi 2 temple Apit, care marcheaza nordul si sudul, o axa importanta in hinduism , apoi templele Kelir, porti de intrare in cele patru puncte cardinale, in zona sacra si inca patru temple -altar ,templele Patok, locuri de rugaciune si ritualuri.
Ansambul este intregit cu inca 224 de temple micute, candi perwara, candi insemnand templu iar perwara -doamna de onoare. care desavarsesc minunatia de complex.
Timpul nu a fost bland cu Prambananul.Cutremurul din Java din 2006 aproape ca l-a distrus iar eruptia vulcanului Kelud din 2014 l-a acoperit de cenusa si l-a zdruncinat iarasi. Doar 8 din cele 240 de temple au fost refacute in totalitate , celelate sunt doar umbre a ceea ce au fost odata.Exista un program UNESCO de refacere a lor, dar pana atunci doar imaginatia si informatia pot sa iti creeze imaginea maretiei acestui edificiu.
Indiferent de stadiul lor de refacere, templele hinduse din complex iti creeaza o minunata stare de bine. Locul este frumos organizat, curat iar lumea nu se grabeste.
Poti ajunge aici si pe cont propriu, cu transportul public din Jogya.Din oras poti lua busul 1A sau 1B , pana la capat si vei plati cam 25 de centi pana in poarta complexului.Noi am fost lenesi si am platit cam 7 dolari microbuzului din fata hotelului, care insa ne-a dus apoi si la spectacolul de balet, terminat dupa ora 22 cand nu mai circula nici tipenie de autobuz public!
Dupa ce am platit biletul de intrare, am fost intrebati daca dorim ghid. Am refuzat, pt ca eram destul de informati despre ce aveam sa vedem, dar majoritatea turistilor am vazut ca se tot targuiau cu ghizii..Ramane la latitudinea fiecaruia cum sa te pierzi printre ruine. Noua ne place sa nu ne duca nimeni de mana si sa mergem pe unde vedem cu ochii, sa ne cataram pe unde vrem si este permis, fara sa ne traga nimeni de maneca pe traseu!
Schita complexului arata cam asa:
Asa ca odata intrati in complex, am pornit pe aleea minunat strajuita de copaci si flori , mai intai spre templu Sewu.In drum spre Sewu, am cascat gurile la cateva animale dragute si interesante dintr-o mica gradina zoologica de pe traseu, am vizitat muzeul complexului si am vazut istoria si povestile locurilor, ne-am mai tras in poze, ne-am mai tinut de mana.
Locul, absolut linistit in ciuda turistilor ce misunau peste tot, cu soarele amiezii bland mangaietor peste culorile copacilor si florilor de al caror nume nu aveam habar si nici nu ne pasa de asta, locul, zic, te indemna la leneveala si la o stare de fericire inexplicabila si oarecum tampa, pe care m-am incapatanat sa o pastrez cat mai mult.
Odata ajunsi la Sewu, unde am aflat cu stupoare ca desi complexul arata ca unul hindus, era totusi unul budist, m-am gandit din nou cu admiratie la intelepciunea poporului indonezian, care a tratat religiile, atat de diferite intre ele, cu toleranta si discretie. Doctrinele, arhitecturile si credinciosii au format de-a lungul timpului un melanj pasnic , care au fericit acest popor binecuvantat cu un pamant de o frumusete dumnezeiasca.
Templul Sewu e simplu si minunat.
Este de fapt un alt complex de 249 de temple, majoritatea distruse. Nu exced nici in inaltime, nici in frumusete extraordinara, in schimb cele 8 statui Dwarapala,amplasate in perechi in deptul celor patru porti si privindu-se cu incapatanare ochi in ochi, sunt impresionante, fie si numai din cauza faptului ca sunt construite din gigantice blocuri de piatra monolitice. Scara principala, cu o inclinatie de 20 de grade, te cheama la catarat si la pozat, evident! O mica incalzire pentru ce va urma!
In drumul nostru spre apus, am trecut pe langa alte doua temple mai micute, , Lumbung si Bubrah, ce spun si ele povesti despre Budha si meditatii, prin asezarea micilor temple insotitoare in forma concentrica sau prin axele intersectate dupa legi doar de budisti stiute.
Nu am avut a zabovi prea mult pe langa ele. Minunatul soare javanez ne tot chema, din ce in ce mai rosiatic si mai aproape de zenit, spre locul unde avea sa inceapa harjoana de seara cu zeii hindusi.
Odata ajunsi in complexul de temple principal nu ne-a ramas de facut decat sa ne cataram in templul sefului Shiva, sa cercetam iscoditori statuile, scarile, ornamentele si toate cele ce ne cadeau sub flamandele priviri.
Apusul era aproape. Lumina aurie se reflecta si se zvarcolea pe varfurile templelor , printre frunzele copacilor, pe peretii innegriti de cenusi invechite dar la moda, printre pietrele care ar fi vrut sa ne spuna povesti inca nedescoperite.
Vulcanul Merapi se amesteca si el, obraznic, in peisaj, supraveghind zbaterea noastra si zbenguiala soarelui, din ce in ce mai rosiatica si mai lenevoasa.
O harjoana intre cer si pamant, intre oameni, soare si zei, intre trecut si prezent, intre realitate si legende, care as fi vrut sa dureze o vesnicie. Dar asta nu era posibil, noaptea era nerabdatoare sa isi ia in primire regatul , jinduind si ea sa mangaie templele superbe. Probabil, zeii aveau a pune lucruri la cale in taina noptii, lucruri departe de ochii muritorilor turisti!
Cu greu m-am desprins din locul acela simplu si minunat. M-am indepartat mergand cu spatele, pentru a ma mai putea bucura o clipa si inca una si inca una de putina lumina care scalda fabulos templele, impletindu-se cu umbrele aparent inspaimantatoare.Inca o fotografie si inca una! Si o ultima privire aruncata vulcanului, deja devenit negru si fioros. Si inca o promisiune mie insami , mincinoasa desigur, ca voi reveni aici. Cum sa revin, cand lumea e atat de mare si atat de multe lucruri minunate asteapta a fi vazute???
La iesire,in drum spre parcare, ne-am plimbat putin prin zona de suveniruri, dar nu mi-a trebuit sa iau nimic…Suvenirul cel mai de pret erau imaginile si trairile pe care le aveam deja in suflet!
Masina, aflata la locul stabilit, ne-a dus intai sa mancam ceva. Habar nu am ce am mancat, dar bun si crocant si cu carnita multa.Si a costat vreo cativa banuti. Fitosii au mers alaturi, la un fast food asiatic , si au rontait delicat un haburgher cu cartofi pai. Pierderea lor, zau asa!!
Dar sa plecam spre teatrul de vara, la spectacol!
Teatrul in aer liber unde are loc spectacolul de balet, se afla de fapt in spatele templului Prambanan. Cele 3 temple principale sunt puternic iluminate cu reflectoare, transformandu-se astfel in niste proiectii argintii care fac parte din decorul spectacolului. Alaturi ce o scena de cateva zeci de metri patrati, unde dansatorii kekak vor aduce la viata povestile Ramayanei.
Printre lumini fluorescente, strasnic colorate, cu imaginea templului in spate, scena se umple de dansatori, in coastume traditionale exceptionale, care redau intrecerea arcasilor organizata de regele Manhili, in vederea alegerii celui mai curajos sot pentru fiica sa, preafrumoasa printesa Sita. Intrecerea a fost castigata de printul Rama , din regatul Ayodya, care impreuna cu proaspata nevasta si fratele lui,Lackshama, au plecat sa locuiasca in padurea Dandaka.
Numai ca zeii au pus inca de la inceput bete in roate tinerilor insuratei, astfel incat nici bine nu au sosit in padure, ca Ravana,regele din Alengka, a si pus ochii pe preafrumoasa . Ca sa o pazeasca,in timp ce era la vanatoare, Rama a pus-o pe Sita intr-un cerc de foc, stiind ca Ravana nu putea trece prin flacari. Numai ca smecherul jinduitor la nevasta altuia, a pacalit-o pe printesa sa iasa din cercul de foc, si dus a fost cu ea in carca!
Saracul rege Rama, ramas neconsolat, a incercat in fel si chip sa il induplece pe Ravana sa-i dea nevasta inapoi, dar in zadar. Asa ca bravul arcas l-a chemat in ajutor pe Hanoman, regele regatului maimutelor, a construit un pod pe care Sita a putut evada si au pornit un mare razboi.Intr-un final, nelegiuitul a fost omorat cu o sageata fermecata de catre Rama, iar porumbeii s-au reunit din nou.
Sa nu credeti insa ca un asa happy end ar fi fost demn de Ramayana. Ei, bine, nu!
Dupa intalnirea de revedere, Rama a strambat din nas, acuzand-o pe Sita ca nu ar mai fi fost pura, daca ma intelegeti ce vreau sa zic! A plans biata femeie ce a plans, si pana la urma s-a gandit ca daca focul dintai nu a fost suficient ca sa o pazeasca de rele, sa-si dovedeasca nevinovatia macar acum, trecand prin foc, cerand zeilor sa faca dreptate. Evident, zeii nu ar fi putut strica finalul povestii de dragoste, ca si asa o bagasera destul in belea pe biata fata. Si apoi, ce poza mai frumoasa de final, decat un cuplu dragostos, frumos imbratisat, nu?
Cam asta a fost esenta povestii, exceptional exprimata de cei peste 300 de dansatori javanezi.Costumele minunate, decorurile stralucitoare, muzica traditionala cantata de o orchestra cu instrumente originale, au tesut in jurul nostru o vraja, din care ne-am rupt cu greu.
Un sfarsit fabulos pentru o zi minunata, ce ne puteam dori mai mult? Aventura indoneziana continua!
calatoriprinlumeamare 